Anunțați în luna ianuarie a acestui an, bascheții au fost prezentați în 21 octombrie 2015, ziua în care Marty McFly (personajul interpretat de Michael J. Fox) ajunge în viitor, în al doilea film al seriei. Sunt pantofi sport montanți, gri, cu talpa albă și mai ales cu legarea automată a șireturilor, care se strâng pe picior odată ce sunt încălțați. Rămâne de închis doar o bridă cu arici (în film și aceasta era automatizată). Lui Michael J. Fox i-a revenit în mod natural onoarea să încerce primul model, experiență pe care a împărtășit-o pe rețelele de socializare.

Însă numai câțiva norocoși vor putea avea o pereche de bascheți McFly. Produse în ediție limitată, cele câteva perechi vor fi vândute la licitație în primăvara lui 2016, iar sumele adunate vor fi destinate în întregime asociației lui Michael J. Fox, care susține cercetările asupra bolii Parkinson, de care suferă și actorul.

Nike a profitat de ziua de 21 octombrie, când Marty McFly a ajuns în viitor, pentru a dezvălui modelul dedicat acestuia. Ziua a fost sărbătorită și de fanii filmului din lumea întreagă, mici și mari, anonimi, dar și cu nume sonore. Printre acestea, președintele american Barack Obama. Șeful Administrației americane a salutat pe Twitter sosirea lui McFly — "Întoarcere fericită spre viitor! Michael J. Fox! Te-ai gândit deja că trăim în viitorul la care visam?" — , iar personajul i-a răspuns — "Domnule președinte, nu am visat niciodată că voi vorbi într-o bună zi cu cineva care face istoria".

Citește și

loading...