S-a arătat dreptatea, am putea spune, după ce Federația Internațională de Handbal a decis ca turneul de calificare să nu se desfășoare după regulile existente în regulamentele aflate în vigoare, văduvind astfel România, ocupanta locul trei la mondialele din Danemarca din decembrie 2015, de a fi gazda de drept a competiției.

România a învins Danemarca în cea de-a doua partidă a turneului organizat la Aarhus cu scorul de 32-25, după ce la pauză a fost 19-13. În prima confruntare de vineri, Muntenegru s-a distrat cu Uruguay, câștigând, fără să forțeze, cu 34-19 (15-10).

Nici un moment nu a condus Danemarca pe tabelă, după ce fetele noastre au avut un început de vis, ținând apoi la distanță echipa gazdă pe toată durata meciului.

Am văzut o declarație a unei jucătoare daneză înaintea partidei, care spunea că în cazul în care Cristina Neagu nu va înscrie mai mult de zece goluri, atunci sigur vor câștiga meciul cu România. Cristina n-a înscris multe goluri, a avut și ghinion în câteva faze, trimițând mingea în bară, dar a reușit 11 pase decisive de excepție, cu precădere spre Oana Manea sau Valentina Ardean Elisei. A fost servantul perfect al colegelor sale, care s-au descurcat de minune, încurcând și mai mult banca tehnică a danezelor, incapabilă să găsească soluții pentru a contracara jocul fabulos al fetelor noastre. De regulă nu folosesc astfel de cuvinte mari, dar cred că acesta este cel mai potrivit.

În partea secundă a ieșit la rampă Eliza Buceschi, de departe jucătoarea meciului, fiica antrenorului secund, Costică Buceschi, strălucind la propriu. Cu câteva minute înainte de final, Eliza a ajuns la 11 goluri înscrise din tot atâtea aruncări! Un procentaj incredibil, aproape imposibil de imaginat într-un meci decisiv pentru o calificare la Jocurile Olimpice.

Diferența de pe tabelă a crescut constant, s-a ajuns la zece goluri la un moment dat, astfel că în finalul meciului cei doi antrenori și-au permis să trimită în teren și jucătoarele de rezervă. Să nu uităm nici de Ionica Munteanu, băimăreanca având o prestație foarte bună în poarta naționalei noastre.

După această victorie splendidă cu o adversară directă în bătălia pentru calificare, România, cu șapte jucătoare de la HCM Baia Mare (pe Eliza, Aneta și Mădălina nu le mai pomenim), are aproape sigur biletele pentru Rio. Jucătoarele lui Ryde și Buceschi trebuie să învingă sâmbătă Uruguay, modesta reprezentantă a Americii de Sud. Apoi, în ultima partidă, cea de duminică, cu Muntenegru, se poate întâmpla orice, că nu prea mai are importanță.

Danemarca: Sandra Toft, Rikke Poulsen (1 gol) – Rikke Skov, Camilla Dalby (4), Anne Mette Hansen (3), Fie Woller (2), Kathrine Heindahl (1), Simone Bohme, Pernille Holmsgaard, Mette Tranborg (3), Kristina Kristiansen (1), Anne Cecilie De La Cour, Ann Grete Norgaard (1), Trine Ostergaard (3), Louise Spellerberg (4), Stine Jorgensen (2). Selecționer: Klavs Bruun Jorgensen.

România: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu – Aneta Udriștoiu, Gabriella Szucs, Cristina Neagu (3), Aurelia Brădeanu (1), Gabriela Perianu, Valentina Ardean-Elisei (5), Oana Manea (7), Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Tănăsie, Eliza Buceschi (11), Florina Chintoan (2), Patricia Vizitiu, Laura Chiper (3).

Antrenori: Tomas Ryde și Costică Buceschi

Au arbitrat germanii Lars Geipel și Marcus Helbig, iar spaniolul Ramon Gallego a fost observator IHF.

Sâmbătă se vor juca partidele România – Uruguay (18,45) și Danemarca – Muntenegru (21,00), iar duminică sunt programate ultimele jocuri, Muntenegru – România (18,45) și Danemarca – Uruguay (21,00). Primele două clasate se califică la JO 2016.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și