Unul dintre ei, Ioan Boitor, avea mare nevoie de bani. Înainte de Crăciun i-a ars șura, în familie lucra doar soția sa, Monica, și presiunea financiară era mare. Nu avea copii, dar și așa se descurcau greu cu banii. Acum soția sa spune că a rămas fără niciun leu în casă și nu știe cum se va descurca. A aflat de accident abia miercuri dimineața, de la consăteni care văzuseră la televizor știrea. Nu se gândea la ceva rău, cu toate că în seara accidentului i-a dat zece apeluri, fără a primi însă răspuns. ”Aștept să îl aducă acasă, să îl văd. Nu știu când l-or aduce…”, spune femeia, printre lacrimi.

Nici despre moartea lui Dorel Brândușă nu a aflat familia înaintea vecinilor. Rămas văduv, bărbatul de 40 de ani avea o fiică, studentă în Baia Mare. Un vecin a sunat-o ca să îi dea trista veste dar i-a spus doar că tatăl său a avut un accident foarte grav.

Mama lui Dorel Brândușă a insistat pe lângă fiul ei să nu plece, spunându-i că un leu câștigat aici e mai bun decât doi sau trei câștigați în alte părți. Nu l-a putut îndupleca.

Sătenii spun despre cei doi bărbați doar cuvinte de laudă. Erau oameni foarte de treabă, muncitori, care voiau să muncească pentru bani. ”Unde Dumnezeu te cheamă musai să mergi, nu poți ocoli”, trage o concluzie tristă unul dintre vecini.

Ceilalți doi bărbați care au murit sunt din Baia Mare și Vălenii Șomcutei. Mașina în care se aflau cei patru bărbați care au murit și celelalte trei persoane care au fost rănite staționa pe autostradă, după cum spun anchetatorii. Era condusă de un bărbat din Brașov și, ironia sorții, camionul care a lovit-o avea la volan un bărbat din același oraș. Mașina în care se aflau maramureșenii a fost izbită apoi de un parapet, cei aflați în ea având puține șanse de salvare.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și