Puterea exploziei produse în troleibuzul vizat de atentatul comis luni la Volgograd este echivalentă cu cel puţin patru kilograme de TNT, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de anchetă, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.

Potrivit agenţiei, Ministerul rus al Sănătăţii Publice a anunţat că au fost ucise 15 persoane, iar alte 27 de persoane erau în continuare spitalizate.

Cinci dintre răniţi au murit în spital, bilanţul iniţial de zece morţi crescând la 15, potrivit aceleiaşi surse.

Anchetatorii ruşi susţin că au identificat o legătură între cele două atentate de la Volgograd

Atentatul comis luni dimineaţa într-un troleibuz la Volgograd, în sud-vestul Rusiei, este opera unui kamikaze şi pare să aibă legătură cu cel comis cu o zi înainte în gara centrală din oraş, au anunţat anchetatorii, citaţi de AFP.

Primele elemente ale anchetei privind acest atentat arată că "dispozitivul exploziv a fost declanşat de un kamikaze de sex masculin", a precizat comitetul de anchetă rus într-un comunicat.

Explozibilul folosit pentru atentat prezintă elemente "identice" cu cel folosit duminică, ceea ce "confirmă versiunea unei legături între cele două atentate", a adăugat acest organism.


Citește și

loading...