Inaugurarea podului peste râul Mureș, care leagă orașul Teiuș de localitatea Căpud, a avut loc vineri și a avut parte de un program artistic realizat de elevi, relatează Mediafax.

Este vorba de copiii de la Liceul Teoretic Teiuș și de la Școala generală din Căpud. Una dintre eleve a recitat în fața audienței o adevărată odă dedicată primarului orașului, Mirel Vasile Hălălai.

Potrivit imaginilor publicate de un site local, poezia a fost prezentată ca fiind scrisă de un localnic din Căpud, Alexandru Salcă.

În poezie, eleva îi spune edilului „Domn’ primar, îți mulțumim, sănătate îți dorim”, anterior amintind că investiția a fost realizată după ce acesta a trimis proiectul podului la București.

Iată poezia recitată de elevă:

„Străbunii noștri din Căpud
Treceau podul de la Teiuș
C-așa a fost lumea lăsată
Mai redusă câte-o dată
Și-au trecut primari mai mulți
Pod peste Mureș n-au făcut
Promisiuni toți au avut
Nimeni nu a venit
Ca să facă ce-au promis
Și-a venit ziua cea mare,
C-un primar ca Hălălaie
Un copil de ceferist
Tânăr, învățat, cinstit
Proiectul pod când l-a găsit
La București l-a și trimis
Podul s-a construit
Și satul a înflorit.
O școală modernizată,
Apă în Căpud băgată.
Domn’ Primar îți mulțumim!
Sănătate îți dorim!
Belșug și fericire,
Să ai parte de iubire!”.

Finalul poeziei a fost primit cu aplauze de cei prezenți. Au urmat alte momente artistice ale elevilor, cântece, dansuri, dar și alte poezii despre satul natal.

Citește și