Incidentul s-a petrecut, duminică, în timp ce mai mulți polițiști urmăreau suspect, după ce individul a intrat într-o casă din localitate. Unul dintre polițiști a ocolit imobilul pentru a se asigura că suspectul nu fuge pe partea din spate a casei, scrie Tion.ro.

Victima a fost împușcată de trei ori în zona gâtului și a pieptului, iar medicii au încercat să-l resusciteze fătă succes. Făptașul a fugit de la locul incidentului, iar acum este căutat de polițiști.

Un alt om al legii este rănit la picior.





Suspectul a fost rănit de polițiști, dar a reușit să fugă

După ce a împușcat polițistul, care ulterior și-a pierdut viața, suspectul a fugit, fiind urmărit de oamenii legii. Acesta a pătruns în curtea altei case din localitate, unde a amenințat oamenii cu pistolul și a încercat să fure o mașină. Nu a reușit, însă, după ce unul dintre polițiștii care îl urmăreau a tras trei focuri de armă în automobil. Suspectul se pare că a fost rănit, dar a reușit totuși să fugă. Pe urmele lui se află forțe speciale ale Jandarmeriei și Poliției.

Cine este suspectul care a ucis polițistul

Bărbatul care a împușcat mortal polițistul se numește Lepa Ionel Marcel, născut în Lugoj. Acesta era căutat de polițiști, duminică, pentru executarea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracțiunea de tâlhărie. Bărbatul este căutat în continuare de oamenii legii. Din informațiile de la fața locului, acesta este rănit la picior, însă este în continuare înarmat și extrem de periculos!


Preluare: stirileprotv.ro

VIDEO: Timiș - Polițist împușcat mortal de un suspect pe care îl urmărea

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și