O tânără din Galați anunța că faptul că sora ei, care se află pe raza municipiului Iaşi cu alte două prietene, nu mai răspunde la telefon.

În urma verificărilor, polițiștii au aflat că două dintre cele trei tinere, după ce ar fi dat anunţ la mica publicitate privind oferirea de servicii sexuale, ar fi fost contactate de un bărbat, pentru a merge la o locaţie, de pe raza municpiului Iaşi.

Ulterior, fetele nu au mai răspuns la telefon.

Cele două fete, amenințate cu sabia și sechestrate
Potrivit unor surse, după consumarea relațiilor sexuale, unul dintre bărbați le-ar fi amenințat pe fete cu o sabie, spunându-le că nu mai au voie să iasă din apartament.

La un moment dat, o tânără a reușit să trimită un SMS prietenei ei.

"Una dintre tinere, în timp ce s-ar fi aflat în imobilul de pe raza municipiului Iaşi, ar fi reuşit să trimită un SMS prietenei sale, prin care o informa că este într-un apartament, la ultimul etaj al unui bloc, în apropierea unui magazin, fără să cunoască cu exactitate adresa.

Imediat, poliţiştii au trecut la verificarea zonei indicate, identificând apartamentul în care se aflau fetele. Iniţial, bărbaţii au refuzat să le deschidă uşa poliţiştilor, dar când li s-a comunicat că se va folosi forţa pentru pătrundere, s-au conformat solicitării", precizează IPJ Iași într-un comunicat.

Cazul este cercetat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol.

Cei trei indivizi au fost conduşi la cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și