Un tânăr în vârstă de 24 de ani care era pe trotuarul opus l-a văzut și a început să îl filmeze. Omul cu pantalonii în vine a început imediat să îi adreseze injurii și cuvinte obscene. Nu s-a mulțumit cu atât. A pus mâna pe pietre pe care le-a aruncat spre tânăr. Ba chiar l-a alergat câțiva zeci de metri.

Norocul tânărului a fost un echipaj al Poliției Sighetu Marmației aflat în patrulare. Polițiștii au oprit și au aflat întreaga poveste. Bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost sancționat contravențional pentru adresare de injurii conform Legii 61/1991 republicată cu suma de 1.000 de lei.

Ce spune tânărul

„Mergeam pe trotuar pe strada de la vamă (PTF Sighet - n.r.), acolo unde parchează toată lumea mașinile chiar dacă e interzis. La un moment dat am observat un om care își făcea nevoile ziua în amiaza mare pe trotuar sprijinindu-se de poarta unei case. Am scos telefonul și am filmat fără a intenționa vreodată să îl postez undeva. Mă gândeam că poate se oprește și că realizează ce face, dar ce a urmat m-a lăsat cu gura căscată.

Omul și-a ridicat pantalonii și a început să vină către noi nervos foc, adresând jigniri și amenințări. Eu și un amic de-al meu ne-am continuat drumul fără să îl băgăm în seamă. După câteva minute, timp în care am și uitat de el, când am ajuns la barieră a apărut silențios și a sărit în fața noastră pe trotuar dintr-o dubă. A fost ca în filme. S-a dat jos din mașină turbat. Eu am fugit dar acesta m-a urmărit, neputând însă să țină pasul pentru că era cam plinuț. Văzând asta a luat o piatră și a încercat să mă lovească. Nu a avut curaj pentru că eram în preajma unor mașini parcate. Exact în acel moment a apărut o mașină de politie care a oprit și a acționat imediat”, declară tânărul pentru vasiledale.ro

Citește și

Comentarii