Accidentul mortal a avut loc pe o trecere de pietoni din Cluj-Napoca şi a fost provocat de un cunoscut om de afaceri din oraş. Milionarul a ieşit cu bolidul său de lux dintr-o parcare.

Martorii susţin că avea viteză, a virat la stânga peste linia dublă continuă şi nu a dat prioritate la trecerea de pietoni. Un bărbat de 33 de ani, care traversa regulamentar, a ajuns sub roţile maşinii.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri și SMURD, dar din nefericire, viața tânărului nu a mai putut fi salvată.

În declaraţia dată după accident, omul de afaceri a spus că nu l-a văzut pe pieton din cauza stâlpului de la geam, că nu avea viteză şi că un alt șofer i-a făcut semn că treacă linia continuă.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal, iar poliţiştii i-au reţinut permisul şi urmează să îl anuleze. Totuşi, pentru că aşa prevede legea, i-au eliberat o dovadă cu care poate circula în continuare, timp de 15 zile.

”A cedat prioritate unui camion și unor autoturisme. Din imagini se vede cum roțile era întoarse spre stânga, șoferul având de la bun început intenția de a trece linia continuă și de a scurta drumul. După ce a trecut un autoturism de culoare cărămizie, șoferul Jaguarului a mai stat 2 secunde și a țâșnit în stânga, tăind în diagonală trecerea de pietoni care se afla la doi metri distanță. Pe tercerea de pietoni erau doi pietoni, doi tineri care treceau vorbind, iar SUV - ul l-a lovit pe cel din dreapta. Șoferul nu are nicio scuză, pentru că cei doi bărbați de pe trecerea de pietoni se aflau la 2 metri de el”, a precizat un anchetator, citat de stiridecluj.ro.

Tânărul lovit mortal pe trecerea de pietoni de pe strada Câmpul Pâinii avea 33 ani, era născut în Sighet, Maramureş, iar de câţiva ani era stabilit în Floreşti. El lucra la o multiunațională din oraș.

Era căsătorit de 2 ani, iar de câteva luni era tatăl unui băieţel.

Cel care conducea Jaguarul este un cunoscut milionar clujean - Daniel Dumitraș, patronul firmei Coratim. Acesta a spus că nu a văzut pietonul din cauza stâlpului de la geam și că un alt șofer i-a făcut semn că treacă linia continuă, deși putea opta să întoarcă la sensul giratoriu de lângă parcarea de unde a ieșit.

Accidentul de pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca apare într-o înregistrare video care a fost făcută publică ieri.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și