Proiectarea și construirea au durat mai puțin de doi ani, iar aeronava urmează să servească drept model pentru producția în masă. Concurența va fi însă mare. Sunt deja mai mulți producători de renume care se întrec să dezvolte taxiuri zburătoare, cu care să revoluționeze modul în care călătoresc oamenii. Între aceste companii se află Airbus, Uber, Rolls Royce, dar şi o serie de startup-uri americane și europene.

Spre deosebire de celelalte prototipuri de mașini zburătoare dezvoltate până în prezent, taxiul start-upului german Lilium este singurul vehicul aerian electric capabil atât de decolare și aterizare verticală, cât și de zbor pe orizontală. Aeronava alimentată de baterii și acționată prin telecomandă a decolat pentru a doua oară de pe un aeroport din Munchen. Înregistrările video furnizate de companie au arătat că aeronava se ridică încet într-un zbor de probă și apoi plutește timp de câteva minute.

Taxiul zburător electric dezvoltat de companie a mai fost testat într-o versiune cu două locuri în luna aprilie, însă acum vehiculul a fost modificat pentru a putea transporta până la cinci pasageri. Compania spune că proiectarea și construirea a durat mai puțin de doi ani și că aeronava urmează să fie produsă în scop comercial în curând.

Daniel Wiegand, CEO Lilium: „Noi creăm un nou mijloc de transport. Lilium nu este o companie care dezvoltă avioane, Lilium este un serviciu de mobilitate, este o companie ale cărei servicii putem în sfârşit să le vindem clienţilor”.

Lilium Jet încearcă să revoluționeze deplasările pe distanțe scurte. Bateriile sale alimentează 36 de motoare electrice și potrivit companiei, aeronava poate zbura cu până la 300 de kilometri pe oră. Startupul pariază pe comoditate și spune că serviciul va fi accesibil tuturor.

Daniel Wiegand, CEO Lilium: „Acest serviciu nu este doar pentru oamenii bogaţi, este ceva ce trebuie să fie efectiv pentru toţi şi de aceea petrecem atât de mult timp gândindu-ne cum îl putem face mai ieftin”.

Lilium a reușit până acum să atragă 100 de milioane de dolari de la investitori. Aceștia intenționează ca până în 2025 să aibă propria flotă de taxiuri aeriene, cu piloți licențiați. Pe termen lung, compania speră să dezvolte și o versiune autonomă. Însă concurența bate la ușă.

Numărul companiilor care lucrează la drone supradimensionate pentru transportul de pasageri este surprinzător de mare.

Dubai a efectuat deja primele teste de zbor pentru noile sale taxiuri, dezvoltate de firma germană Volocopter. Gigantul american Boeing a făcut la rândul său primul zbor cu un taxi autonom la începutul acestui an. Și rivalul european Airbus a anunțat că ar putea testa un astfel de prototip, iar cofondatorul Google a publicat prima filmare cu un vehicul electric zburător dezvoltat de o companie pe care o finanțează.

Un alt gigant care s-a aventurat în această cursă este producătorul britanic Rolls-Royce, care a proiectat deja un sistem de propulsie pentru un taxi zburător şi în prezent caută parteneri pentru dezvoltarea unui astfel de vehicul.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și