În urma acestuia Denisa (20 ani) a murit pe patul de spital, iar soțul acesteia, este internat la Spitalul de Chirurgie Generală Cluj unde medicii i-au amputat piciorul drept.

Comunicat Tribunalul Maramureş

”Tribunalul Maramureş a admis, în data de 09.07.2021, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva încheierii penale nr. 2085 din 6 iulie 2021 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, a desfiinţat-o în totalitate şi, rejudecând, a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 9 iulie 2021 şi până în data de 7 august 2021 inclusiv.

Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că acesta, în data de 03.07.2021, în jurul orei 20:05, conducând un autoturism marca BMW în Municipiul Baia Mare, din cauza nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia rutieră şi a neadaptării vitezei de circulaţie la condiţiile de carosabil umed, a pierdut controlul autoturismului, a derapat, autoturismul intrând într-o construcţie special amenajată cu destinaţie de staţie de autobuz, în afara părţii carosabile, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală gravă a uneia dintre victime, care, din cauza leziunilor suferite, a decedat în data de 06.07.2021.

Hotărârea Tribunalului Maramureş este definitivă.

Preşedintele Tribunalului Maramureş
Judecător NICOLAE STAMATE-TĂMĂŞAN”

ACTUALIZARE

Azi, 09 iulie 2021, prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, a fost admisă contestația Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare și pe cale de consecință s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului care a produs accidentul de circulație produs în data de 03 iulie an curent pe bulevardul Decebal din municipiul Baia Mare.

Acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și