Se pare că tânărul era din satul Ciocotiş, comuna Cerneşti. Acesta plecase în seara zilei de miercuri de acasă spre Baia Mare. Mașina cu care a călătorit, un autoturism marca Wolkswagen, aparține fratelui său mai mare plecat la muncă în străinătate. Şi-a abandonat maşina, după care a ales să-şi curme zilele. Nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să îşi justifice gestul. Nu există suspiciuni legate de cauzele deceselui, în mașină polițiștii gasind bani, două telefoane mobile, prezervative și alte mărunțișuri. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare, în vederea necropsiei.

"Joi dimineaţă, la ora 08.30, poliţia a fost sesizată că un bărbat a fost găsit spânzurat de un copac, în Cicârlău, pe malul Someşului. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 ani din Ciocotiş, comuna Cerneşti. La examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost constatate leziuni. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Baia Mare în vederea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. Poliţia continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor", au precizat reprezentanţii IPJ Maramureş.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și