Alarma a fost dată la ora 2.45 când 13 garaje ale cetățenilor de la un bloc din Nistru au luat foc, scrie baiamare24.ro

Oamenii au sărit să își scoată autoturismele din garaje și lemnării. Un singur vehicul a fost avariat de flăcări. În rest, cele 11 garaje dar și bunurile din interior au fost pur și simplu făcute scrum.

Cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de la pompierii din Baia Mare au sosit la fața locului.

Pe perioada stingerii peretele unui garaj s-a prăbușit peste un pompier militar. A fost imediat scos de ceilalți. Din fericire nu a fost grav rănit.

Astăzi dimineață imaginile de la Nistru erau de coșmar. Totul era distrus iar oamenii au început să evalueze pagubele.

Conform informațiilor noastre poliția are în vizor doi suspecți. Unul dintre aceștia ar fi fost văzut fugind imediat după izbucnirea focului. De altfel acesta ar fi amenințat că le aprinde oamenilor gospodăriile.

ISU Maramureș

În 24 de ore, de joi, 9 aprilie, până în această dimineață, pompierii militari au acționat la localizarea și lichidarea unui număr de 13 incendii. Azi noapte, în jurul orei 02.15, trei echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare, au acționat la localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o firmă de prelucrare a lemnului, pe strada Barajului, din Baia Mare.

Au ars o hală din lemn, în suprafață de circa 300 de metri pătrați, o magazie din lemn, pentru depozitare cherestea, în suprafață de circa 100 de metri pătrați și o clădire din lemn, pentru birouri, în suprafață de circa 30 de metri pătrați.


Preluare: baiamare24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și