În cursul zilei de azi, acesta va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În fapt, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.15, un echipaj de poliţie care desfăşura activităţi, a oprit un autoturism condus pe strada Mierlei din oraş. La volan a fost identificat un bărbat de 40 de ani din Vişeu de Sus.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l în aerul expirat. Conform procedurilor legale, bărbatul a fost condus la spital, însă a refuzat recoltarea probelor de sânge. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu avea drept de a conduce pe drumurile publice, întrucât la data de 23 ianuarie a.c. i-a fost reţinut permisul de conducere şi a fost întocmit dosar penal după ce a fost depistat conducând în stare de ebrietate şi a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge.

Ulterior, în jurul orei 10.00, bărbatul a fost din nou surprins de poliţişti conducând pe drumurile publice. De această dată a refuzat şi testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe de sânge.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și