Unul dintre ei a reuşit să se baricadeze într-o maşină. Dar agresorul a lovit şi a zgâriat maşina respectivă.

Au intervenit poliţiştii din Vişeu de Sus şi l-au imobilizat pe individ. Este vorba de un localnic în vârstă de 36 de ani. La sediul poliţiei între scandalagiu şi una dintre părţile vătămate a izbucnit un nou scandal, cei doi agresându-se reciproc.

A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor din nou, cei fiind încătuşaţi.
S-a deschis dosar penal pentru distrugere în formă continuată cu intenţie.
Agresorul a spus că a făcut ce a făcut din cauza zgomotului de motor, din cauza căruia nu se putea odihni…

„Un bărbat de 40 de ani a sesizat Poliția Vișeu de Sus despre faptul că o persoană care conducea un autoturism a avariat cu intenție două motociclete parcate pe strada 22 Decembrie, din oraș.

La fata locului a fost identificat șoferul, un bărbat de 36 de ani, din Vișeu de Sus, care a fost condus la sediul poliției. La scurt timp, la sediul poliției a venit și apelantul, care a devenit agresiv și l-a îmbrâncit pe bărbatul care a condus autoturismul. Ambii au fost imobilizați de polițiști.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că avea o concentrație de 0.16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere în formă continuată, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea permisului de conducere. Celălalt bărbat este cercetat pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, spun reprezentanţii IPJ Maramureş.

Citește și