DUMINICĂ. Vremea va fi apropiată de regimul termic normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, cu valori maxime de temperatură cuprinse între 5 grade in depresiuni si in Delta şi 13 grade in extremitatea de sud-vest. Vor fi înnorări temporare, dar numai izolat vor cădea precipitaţii slabe, fulguieli la munte şi ploi în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, dar, la cote mai reduse, şi în celelalte regiuni.

BUCUREŞTI. Vremea va fi normală din punct de vedere termic pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade.

LUNI. Valorile termice vor fi în creştere faţă de ziua precedentă, îndeosebi în regiunile sudice. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 7 grade in nordul Moldovei şi 18 grade în Lunca Dunării. Cerul va prezenta înnorări în vestul, centrul şi nordul ţării, unde local va ploua. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană înaltă va sufla tare.

BUCUREŞTI. Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade.

MARTI. Valorile termice vor fi în scădere în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar la nivelul întregii ţări se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei perioade.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 in extremitatea de vest, dar si in cea de est şi 16 grade in sudul Munteniei. Înnorările se vor accentua treptat, începând din sud-vestul ţării şi va ploua, ziua, în vest, sud, centru şi doar pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar seara şi noaptea în cea mai mare parte a teritoriului. La munte, mai ales la altitudini mari, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Banat şi în nordul Olteniei se pot aduna cantităţi mai importante de apă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi în cea de sud-est.

BUCUREŞTI. Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale la această dată, iar cele nocturne mai ridicate, astfel temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade. Cerul, variabil la începutul zilei, se va înnora treptat, iar după-amiaza şi noaptea trecător va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.

MIERCURI. Va continua să ploua în toate regiunile, iar la munte, mai ales la altitudini mari vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, si pe parcursul acestei zile se vor aduna cantităţi de apă mai importante. Temperaturile maxime, în scădere în cea mai mare parte a ţării, vor deveni uşor mai mici decât în mod normal la această dată şi se vor situa între 5 şi 13 grade si asa se vor mentine pana spre sfarsitul saptamanii viitoare.

Meteorologii anunta ca vor mai fi si precipitatii, cel putin joi si vineri, sub formă de ploaie în zonele joase de relief, iar la munte şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Citește și

Comentarii