Este vorba despre 30 de foşti deţinuţi, condamnaţi pentru furt sau tâlhărie. Ajunşi în ţară, deportaţii nu au ezitat să-şi manifeste supărarea faţă de decizia autorităţilor britanice.

Ne-au trimis înapoi în ţară, trebuie să ne apucăm de furat. Muncă nu avem, nu avem nimic. Nu avem ce să mâncăm, nu avem unde să stăm. Ne împinge în infracţiuni.

Proaspăt revenit pe pământ românesc bărbatul susţine că britanicii i-au grăbit deportarea. Organizarea acestui zbor i-a grăbit eliberarea condiţionată.

Aţi terminat pedeapsa acolo.

Da, da, pentru un singur furt mi-au dat 3 ani de zile. Mi-au scăzut un an şi am ieşit că au avut ei, au pus avionul ăsta special pentru toţi deportaţii. Şi de aia că altfel mai trebuia să stau cel puţin şase luni la puşcărie.

Păi, ce făceaţi acolo în Anglia dacă aţi fi rămas? Păi, ne găseam de muncă, ce putea să facem?

Românii deportaţi au fost ridicaţi direct din închisori sau din centrele pentru migranţi
Supăraţi că au venit în ţara natală sunt şi restul celor deportaţi, mai ales că, spun ei, şi-au lăsat şi familiile acolo.

Ce s-a întâmplat de aţi ajuns în România forţat?

Păi eu ştiu ce... am furat şi ce.. am plecat la puşcărie, ce?

Şi consideraţi că a fost o măsură corectă?

Nu a fost bine, dar dacă ei aşa au considerat, e ţara lor.

De ce consideraţi că nu e o măsură corectă. Prea mult rasism şi discriminare.

Aveţi familie acolo?

Da, toată familia mea e acolo.

Pentru ce aţi ajuns în închisoare acolo?

Pentru o mică infracţiune cu un polonez, atât.

Ce o să faceşi acum în România?

Ce să facem? Mă duc pe 5-6 milioane, mă duc aici?

Românii deportaţi au fost ridicaţi direct din închisori sau din centrele pentru migranţi. Nu doar infractorii români sunt trimişi înapoi acasă.

Marea Britanie se pregăteşte să deporteze şi 30 de polonezi care au încălcat legea.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și