Știri Sighet247.ro: Ziua Educației, sărbătorită și la Sighetu Marmației

Gaudeamus igitur!

În Sighet se va sărbători în premieră „Ziua Educației”. Inițiativa acestui eveniment aparține inspectorului școlar responsabil de zonă, Vida Flaviu, și managerilor de școli și licee din municipiu.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu asociația „Sorin Vlașin- împreună pentru Maramureș”.

Ziua Educației, sărbătorită și la Sighetu Marmației

Este vorba despre un eveniment educațional care se înscrie în seria unor acțiuni similare desfășurate în aceste zile la Vișeu și Seini.

Organizatorii își propun ca această sărbătoare a Educației să nu rămână doar un act singular, ci să devină o tradiție a dascălilor sigheteni.

Evenimentele festive dedicate Educației se vor încheia cu o întâlnire a profesorilor sigheteni, organizată în data de 16 octombrie a.c. Balul va avea loc la Restaurantul „Perla sigheteană” din municipiu, la eveniment fiind așteptați să ia parte peste 300 de dascăli sigheteni.

Salutăm această frumoasă inițiativă și le urăm mult succes organizatorilor!

VIDEO: POIENILE IZEI - Patru secole de credinţă reunite într-o biserică
Ștefan Bănică Jr. este în culmea fericirii - Lavinia Pîrva este ÎNSĂRCINATĂ
Scandalurile din PNL, inclusiv cel de la Sighet, pot influența alegerea președintelui partidului
VADU IZEI - Infracţiuni şi contravenţii silvice constatate de poliţişti
Trei persoane bănuite de furturi identificaţi de poliţişti
FOTO&VIDEO - Prins sub tractor după ce a pierdut controlul volanului într-o zonă accidentată și s-a răsturnat
Încă un copil a decedat din cauza Rujeolei
Un adolescent se zbate între viață și moarte în urma unui selfie
Mandatul primarului Cătălin Cherecheș, perfect valabil
ITP obligatoriu să fie efectuat anual pentru maşinile mai vechi de 12 ani
SUA - Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 25 aprilie
RADARE –Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 aprilie 2017
Sancţiuni contravenţionale şi confiscare de material lemnos
Orgoliul naţiunii poate naşte monştri!
2.000 pachete de ţigări ascunse în podeaua și rezervorul unui autoturism
DRAGOMIREȘTI - A intrat cu microbuzul într-un șanț după o curbă periculoasă
Băimărean arestat preventiv pentru un furt din magazin
Tânăr de 28 de ani din Ocna Şugatag condamnat pentru conducere fără permis
Tirania majorității parlamentare
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 24 aprilie
Salvamont - Avalanșa din Retezat a fost declanșată de către victimele acesteia
Amplasare radare pentru luni, 24 aprilie 2017
Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator
Cătălin Predoiu cere liderilor PNL să-și declare afacerile pe care le au cu PSD
Halep și Begu au menținut România în Grupa Mondială
O chirie nedeclarată la Finanțe, chiar şi de 100 de lei, se lasă cu dosar penal
47 de milioane de francezi, așteptați la urne pentru a-și alege Președintele
22 APRILIE - Ziua Internațională a Planetei Pământ
SFÂNTUL GHEORGHE - Mai mult de un milion de români îşi serbează astăzi onomastica
O CARTE, DUMINICA: „Să fii român!” de Dan Puric
FOTO & VIDEO - 111 persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
Avalanșă în Retezat; se pare că doi copii ar fi murit
Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare