Autoritățile administrației publice județene și locale vor saluta Drapelul de luptă, după care se va intona Imnul Național al României de către Fanfara municipală "Millennium Band".

După oficierea serviciului religios și sfințirea coroanelor de flori, vor rosti alocuțiuni despre semnificația Zilei Veteranilor de Război, prefectul Anton Rohian, președintele Consiliului Județean, Zamfir Ciceu, primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches și col.(Rz) Haralambie Cacină din partea Asociatiei Veteranilor de război "Bogdan Voda" Maramureș.

Vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Ostașului Român și obeliscul Cimitirului Comemorativ de către autoritățile administrației publice județene și locale, împreună cu veteranii de război maramureșeni. De asemenea, vor fi depuse flori la cele 64 de plăci comemorative amenajate în memoria eroilor militari. Ceremonialul religios si militar dedicat sarbatoririi Zilei Veteranilor de Razboi se va incheia cu defilarea Detasamentului de Onoare.

La manifestare sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților administrației publice, șefii structurilor teritoriale din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Direcției Județene de Informații, Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale, parlamentari, inspectori guvernamentali, directorii serviciilor publice deconcentrate, magistrați, cadre militare în rezervă și retragere, reprezentanții mediului universitar și școlar, respectiv ai organizațiilor neguvernamentale, regii autonome și societății civile.

Citește și

loading...