Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat , în primele 4 luni ale acestui an, serviciile din transportul feroviar și a co...
A fost panică într-o comună din Satu Mare, după ce localnicii au anunțat că văd nu una, ci două tornade. Nici alte zone din vestul ţării nu ...
Aproximativ 195.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 46.300 de mijloace de transport, au efectuat, duminică, formalităţile de...
Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai puțin de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc a...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, două atenţionări Cod galben de inundaţii, în intervalul 0...
După ce la începutul acestui an Sala Polivalentă a trecut în administrarea CSM Sighetu Marmației, recent am demarat ample lucrări de reabilitare...
Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar l...
Unul dintre simbolurile stațiunii Costinești se deteriorează sub ochii turiştilor. O parte din renumita epavă s-a prăbușit în mare. La cei 81 ...
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 100.974 de p...
Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai puțin de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc a...
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis i...
Tragediile din Serbia, semnal de alarmă şi pentru siguranţa elevilor din şcolile româneşti. Autorităţile de la noi au propus tot felul de solu...
Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai puțin de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc a...
Despre Boleslaw Prus (pseudonimul literar al lui Alexander Glowacki) și despre excepționala sa operă, inclusiv romanul Faraonul, am scris în anul...
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la ieșirea din țară un bărbat domiciliat în Maramureș, condamnat de autoritățile belgiene p...
Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai puțin de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc a...
La tragerea Joker de duminica, 30 aprilie, la categoria a II-a s-a inregistrat un castig in valoare de 154.181,93 lei. Biletul norocos a fost jucat la...
Xbox este o consolă de jocuri populară, care există încă de la începutul anilor 2000. De atunci, a evoluat foarte mult, fiecare nouă versiune a...
Moartea fetei de 14 ani, înecată cu un jeleu, a provocat stupoare în România. Controversatul produs alimentar arată macabru și ca dimensiune, nu...
PoliÅ£iÅŸtii de frontieră sătmăreni au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având Ã...
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 75.743 de pers...
Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai puțin de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc a...
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis i...
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 79.106 persoan...
Vremea va fi realmente schimbătoare puțin frumoasă și apropiată mai puțin de normalul nostru termic al acestei perioade, cât ar fi și firesc a...
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, marţi, că demarează o campanie de angajare a soldaţilor profesionişti pentru structura de forţe a A...
De marÈ›i, 2 mai, elevii È™i profesorii revin la È™coală, după minivacanță. Următoarea perioadă cu mai multe zile libere va fi peste o lună. PÃ...
Peste 100.000 de turişti şi vizitatori au fost pe litoralul românesc în minivacanţa de 1 Mai, cel mai mare număr fiind înregistrat în cele pat...