Conținutul sărbătorii se referă la prezentarea pruncului Isus în Templu, după cum arată denumirea apuseană (de după 1960) a sărbătorii: „Prezentarea Domnului”.

Denumirea răsăriteană de „Întâmpinarea Domnului” exprimă faptul că Mesia vine în Templul său și-l întâlnește pe Poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de Simeon și Anna.

În Apus, în trecut, era văzută mai ales ca o sărbătoare a Maicii Domnului, fiind numită, până în 1960, „Purificarea Mariei”, cu referire la Legea iudaică.

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie.

Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit (dedicat) lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.

În Templu sunt întâmpinați dreptul Simeon și prorocita Ana. Potrivit tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraica în greacă.

În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, a înlocuit termenul „fecioara” cu „femeie”. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit ca nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere.

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas și în tradiția populară ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane.

Mama care a născut vine în biserică și în numele familiei, și aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgâna a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc și procesiuni în jurul orașului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit și Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a sărbătorii Nașterii Domnului).

Obiceiuri de Întâmpinarea Domnului

În credința populară ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului potrivit crestinortodox.ro.

Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor.

Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni.

Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News