Proiectul de lege aprobat de deputaţi modifică Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi pentru stabilirea unor măsuri de asistenţă socială.

"Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi publice şi pentru copiii şi tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială într-un serviciu public de tip rezidenţial, pentru copiii aflaţi în case de tip familial, precum şi pentru mamele protejate în centre maternale este de 22 de lei. Cuantumul alocaţiei de hrană pentru copiii din serviciile de zi este aplicabil şi copiilor din creşe şi alte unităţi de educaţie timpurie", stipulează actul normativ.

Cuantumul acestei alocaţii se va actualiza anual prin hotărâre a Guvernului.

"Nivelul minim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile şi unităţile publice şi private de asistenţă socială destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice, se stabileşte în cuantum de 22 de lei. Sumele destinate acoperirii cheltuielilor pentru alocaţia zilnică de hrană se suportă din aceleaşi fonduri din care sunt finanţate instituţiile şi unităţile publice de asistenţă socială", mai prevede legea.

Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional pentru acest act normativ.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și