Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu: Sâmbătă seară a fost trimis de la spitalul Gomoiu un băiețel de 6 ani cu apendicită acută și peritonită, fiind pozitiv a fost operat în compartimentul de COVID, avem sală de operații specială. A fost operat în urgență, starea lui se ameliorează pe zi ce trece. Duminică a și fost detubat, iar azi e stabil, starea ușor ameliorată și are oxigen pe mască, stă cu mama. Semne ale infecției cu COVID se văd, are ușoare modificări la plămâni, mama e asimptomatică.

La Galaţi, un bebeluş de 9 luni cu coronavirus este internat pe secţia de Terapie Intensivă la spitalul de copii din oraş. Starea lui este stabilă, însă are probeleme digestive și respiratorii, așa că medicii au decis să-i administreze oxigen.

Liliana Moraru, medic specialist la Spitalul de Copii Galaţi: Este vorba despre un sugar de 9 luni internat în serviciul nostru din data de 23, venit cu simptomatologie digestivă la început. S-a confirmat testul PCR pentru SARS COV 2 la internare, atât la copil, cât şi la mamă. În momentul de faţă este echilibrat cardio-pulmonar şi digestiv, cu o stare generală relativ bună. Este pozitivă şi mama. Mama este însărcinată în 5 luni. Acasă, tatăl şi celălalt copil sunt simptomatici.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și