La referendumul din 2014, cei mai mulţi dintre scoţienii care au venit la vot au susţinut rămânerea ţării în Marea Britanie, dar discuţiile despre o nouă consultare publică au revenit în actualitate.

Partidul Naţional Scoţian (SNP) a anunţat că va exista un al doilea referendum dacă Londra nu ţine cont de punctul de vedere al scoţienilor în demersurile legate de Brexit.

Convocată miercuri să răspundă întrebărilor parlamentarilor, Theresa May a fost interpelată de un membru al SNP, care a întrebat-o dacă va continua demersurile pentru ieşirea Marii Britanii din UE dacă nu va exista, în prealabil, o poziţie comună la nivelul întregului Regat Unit.

„Se tot referă la interesele Scoţiei în UE, dar o Scoţie independentă nu va face parte din UE”, a spus premierul May.

La scurt timp după afirmaţia făcută de Theresa May în Parlament, purtătorul de cuvânt al Guvernului britanic a spus că Executivul nu consideră că Scoţia trebuie să repete consultarea publică din 2014. „A existat deja un referendum. A fost clar, hotărâtor şi legal. Ambele părţi au fost de acord să se supună rezultatelor”, a spus oficialul.


Preluare: ActualMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și