“Sistemul de supraveghere are în componență 16 camere video, amplasate de-a lungul comunei. Acest sistem contribuie la îmbunătățirea climatului de siguranță”, a spus Toader Ștețcu, primarul comunei Moisei.

La Moisei au fost executate lucrări de asfaltare, turnându-se cel de-al doilea strat de asfalt pe drumurile comunale. Se lucrează la zidurile de protecție a malurilor în zona Izvorul Negru, pentru a se preveni alunecările de teren. Se execută reparații la drumurile afectate de recentele inundații. Urmează să se extindă rețeaua de alimentare cu apă și rețeaua de canalizare. Mai mult decât atât, a fost reabilitat căminul cultural.

Care este situația bazei de agrement

În plus, se va construi o nouă școală și o grădiniță cu program prelungit. Au fost scoase la licitație lucrările ce vizeză construirea unui săli de sport cu o finanțare de la CNI. Din toamnă lucrările vor fi demarate. Administrația locală depune eforturi pentru a identifica o sursă de finanțare pentru construirea bazei de turism sport și agrement ce va fi amplasată în apropierea Mănăstirii Moisei.

“După îndelungi demersuri am reușit să obținem toate avizele necesare pentru construirea bazei de turism sport și agrement, dar nu am găsit încă o sursă de finanțare. O soluție ar fi să se implice în proiect un investitor privat. În data de 18 august vom avea o întâlnire cu moiseienii din Diaspora și le vom prezenta proiectul și poate se va găsi cineva interesat să investească. De asemenea, am cerut sprijinul europarlamentarului Rareș Bogdan pentru a ne facilita o finanțare directă cu fonduri europene a acestui proiect”, a spus Toader Ștețcu.


Preluare: axanews.ro - Liviu ȘIMAN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și