După l-ar fi înjurat și chiar lovit pe un taximetrist, tânărul a fost lovit cu un topor în cap.

Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 05.15, tânărul de 31 de ani, însoțit de câțiva prieteni, a rugat un taximetrist dacă îi poate duce acasă, moment în care petrecerea s-a încheiat și a început o adevărată luptă de stradă.

Potrivit unor martori, taximetristul i-ar fi cerut o sumă exorbitantă bărbatului, iar acesta a început să îl înjure și chiar l-a lovit cu pumnul pe taximetrist. În ajutorul șoferului lovit au sărit și colegii acestuia care l-au luat la pumni pe tânărul care se întorcea din club.

La un moment dat, taximetristul lovit a scos din portbagaj un topor cu care l-a lovit pe "petrecăreț". Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii, dar și un echipaj medical care l-a preluat pe rănit și l-a transportat la spital.

Între timp, taximetristul a mers la poliție și a depus o plângere pe numele tânărului, iar polițiștii așteaptă și ca acesta din urmă să fie audiat după ce starea sa de sănătate va permite acest lucru.


Preluare: observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și