Absolventa Cincilei Daniela, clasa a XII-a A, a obținut nota 10 la toate cele trei probe scrise ale examenului: Limba și Literatura Română, Matematică și Chimie.

Întrebată de Sighet 247 cum explică rezultatul excepțional pe care l-a obținut, absolventa cincilei Daniela a dat următorul răspuns: „Cred că majoritatea întrebărilor încep cu `ce emoții te-au încercat atunci când ai aflat nota?`. Nu e ca și cum nu credeam că am facut destul de bine ca să iau o notă mare, dar subiectivitatea la corectare iți dă oarecare emoții atunci când aștepți lista cu rezultatele. Am să-i povățuiesc pe colegii mei mai mici să nu transforme imaginea acestui examen într-o povară. Îi asigur că dacă pargurg consecvent modulele fiecărei materii nu vor avea probleme. Și în ceea ce privește planurile mele de viitor, nu pot să spun nimic concret acum. Vreau să urmez facultatea de medicină din Cluj-Napoca și, dacă îmi este rezervat ceva mai mare, nu voi lăsa nicio posibilitate neîncercată”.

Foarte mulți elevi ai Colegiului au promovat examenul de Bacalaureat cu note mari, existând însă și câțiva elevi care nu au promovat, nefiind pregătiți suficient. Aceștia mai au o șansă în sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat.

Felicitări tinerilor absolvenți și mult succes în viață!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și