Potrivit surselor Digi24, Alexandra a fost timorată de polițist și o inhiba prin atitudinea lui, ba chiar ar fi fost recalcitrant. De asemenea, tânăra le-a dat polițiștilor un detaliu elocvent care reducea aria de la 250 de case la jumătate. Nu le-a zis cartierul exact, dar le-a dat un indiciu, mai spun sursele.

În plus, faptul că Alexandra suna și închidea apelurile era din teama că vine criminalul ei.

Un alt detaliu șocant: polițistul nu a crezut că ce se întâmplă este chiar așa cum relata fata, deși plângea și era terifiată.

Discuția dintre polițist și Alexandra
Polițist: Hai, ce vrei?

Alexandra: Am fost răpită și violată. M-a luat.

Polițist: Unde ești, mă?

Alexandra: În Caracal, în Caracal!

Polițist: În Caracal, unde?

Alexandra: În Caracal...

Polițist: Bine, bine, stai acolo. Rămâi acolo că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată.

Potrivit surselor, polițistul i-a spus de trei ori Alexandrei să rămână unde se afla, în condițiile în care era răpită și legată cu sârmă.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și