Ieri, 21 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Satu Mare în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au declanșat o acțiune pe lina prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au depistat, în zona de responsabilitate, pe raza localității Oar, județul Satu Mare, doi cetățeni străini care se îndreptau pe jos spre frontiera cu Ungaria. Deoarece aceștia nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru verificări.

Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre doi cetățeni algerieni, în vârstă de 27, respectiv 36 de ani, solicitanți ai statulului de azilant în țara noastră. Cei doi intenționau să ajungă în Germania.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale care se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și