Miercuri, 11 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Suceava. Acesta conducea un automarfar marca MAN, cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România, cu care transporta articole second-hand (anvelope uzate) provenite din Germania. Marfa urma să ajungă la o firmă din judeţul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatului Județean Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate - în total 9.800 kilograme - nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nu este înregistrat în aplicația ROAFM).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și