Primarul Vladimir Petruţ (PSD) susţine că a urmat multă muncă şi multe drumuri de bătut pentru a putea finaliza documentația necesară obținerii unei finanțări nerambursabile pentru implementarea acestui proiect cu o valoare de circa trei milioane de euro.

“În anul 2017, am depus cererea de finanțare către Ministerul Dezvoltării Regionale și a Fondurilor Europene, iar în ianuarie 2018 a fost semnat contractul de finanțare prin PNDL 2. S-a încercat permanent blocarea acestei investiții pe considerente politice, dar în cele din urmă a triumfat binele”, a afirmat Petruţ.

Acum, s-a ajuns la faza de licitaţie publică, în vederea desemnării unui constructor, care să execute lucrările, conform proiectului. În data de 5 iulie, la ora 11.00, la sediul primăriei Cavnic, a fost semnat contractul de lucrări dintre primăria Cavnic și societatea desemnată. Înainte de eveniment, primarul Petruţ a chemat căvnicarii să fie prezenţi la sediul primăriei, la semnarea acestui important contract de circa trei milioane de euro.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și