Gheorghe Ionel a dat şi explicaţii clare, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, la Antena3, care demontează această pistă a anchetei.

"100% nu s-a putut face o incinerare in acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul în care se ajunge la temperatura de 1.400 de grade. Poate să toarne ce vrea el, nu se poate obţine o asemenea temperaturî. În crematoriu se obtinea temperatura optimă de incinerare după circa o ora de mers a arzatorului in gol şi abia se ajungea la 1.200 de grade. Exclus aşa ceva, iar arzătorul era imens cu un diametru de aproape un metru.

Nu, exclus aşa ceva. Nu pot să cred. Acest nemernic, părerea mea personală, trage de timp. Eu cred că este în viaţă fetiţa şi el trage de timp să acopere nişte urme şi să dea posibilitatea altor complici să o scoată din ţară. Părerea mea. În butoi, dacă putea obţine 200 - 300 de grade.

La crematoriu, coşul are o înălţime de 20 de metri şi exista şi un sistem de ventilaţie care arunca fumul la 15-20 de metri în sus, iar vecinii ne bodogăneau şi aşa pentru miros. Se putea incinera în butoi eventual doar părul şi pielea", a declarat Ionel Gheorghe, aseară, la Antena 3.

Fostul şef al crematoriului a mai spus că totul i se pare o mascaradă.

Duminică seară, DIICOT a anunţat că Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceşanu joi, în jurul orei 12.00, după ce a surprins-o cu telefonul, apoi a incinerat-o. Sunt indicii că bărbatul a acţionat similar şi în cazul Luizei.

Rămăşiţele umane găsite în casa groazei din Caracal sunt acum analizate la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici.

Anchetatorii spun că rezultatele analizelor vor fi gata cel mai tarziu vineri.

În schimb, la dosar exista deja probe ale prezenţei Alexandrei în casa suspectului. O şapcă, bucăţi de bandă adezivă folosită şi fire din părul despre care se crede că ar aparţine fetei sunt deja analizate de autorităţi.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și