Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale în cazul unei femei de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale, care şi-ar fi însuşit o parte din banii destinaţi burselor şcolare.

Fosta directoare predă în continuare la școala de la vârful căreia a comis infracţiunile

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale. Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie, în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare. Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei", a declarat reprezentantul IPJ Ialomiţa, potrivit news.ro.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, verificările fiind continuate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Fosta directoare a încasat bursele elevilor cu posibilităţi materiale reduse
În fapt, fostul director al Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa şi-ar fi însuşit o parte din sumele ce li se cuveneau elevilor care proveneau din familii cu venituri reduse. Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, instituţie ce a cerut un control la şcoala respectivă. Conform primelor concluzii, fosta directoare şi-ar fi însuşit o parte din sumele pe care în mod normal trebuia să le primească elevii ce proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Femeia acuzată că şi-ar fi însuşit banii copiilor, continuă să predea.

Ea este încă angajată a şcolii pe care a condus-o şi de la vârful căreia a comis infracţiunile de care este acum acuzată.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și