Ieri dimineaţă, în jurul orei 04.00, în P.T.F. Siret, jud. Suceava, s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalitățile de frontieră, cetățeanul ucrainean Danyslav T., în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.

Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date cu privire la autoturismul respectiv.

Astfel, s-a constatat că mașina figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă în urmă cu două zile de către autorităţile din Germania, iar în baza de date a Interpolului autoturismul figurează ca fiind furat.

Conducătorul auto a declarat că mașina este a unui prieten care i-a dat-o pentru a o duce în Ucraina unde urma să-i facă niște reparații și nu avea cunoștință că autoturismul se află în atenția autorităților.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, fabricat în anul 2016, în valoare de 50.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și