Vineri, 20 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră au descoperit, pe direcția localității Falcău, în lunca râului Suceava, un autoturism abandonat. În mașină puteau fi observate mai multe baxuri cu țigări. Au fost luate măsuri de verificare și cercetare a zonei, iar în urma cercetării la fața locului s-a constatat că în mașină se aflau 9.990 pachete cu țigări, de diferite mărci, fără timbru, de proveniență extra comunitară.

Țigările, în valoare de 116.883 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabadă. Totodată, autoturismul marca Mercedes ML, în valoare de 35.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Suceava pentru continuarea cercetărilor.

În cursul nopții trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în timpul executării misiunii de supraveghere a frontierei de stat, în jurul orei 04.00, pe malul râului Suceava, pe direcția localității Costișa, un echipaj a observat cinci colete învelite în folie neagră care au fost aruncate dintr-un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Coletele au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.450 pachete cu țigări fără timbru fiscal, în valoare de 28.665 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și