Vineri după-amiază, în jurul orei 16.30, trei români au fost implicaţi într-un grav accident rutier în Nordul Italiei.

Totul s-a întâmplat în districtul Malcontenta din provincia Veneția, pe şoseaua Romea SS 309, la intersecția cu Via Delle Valli.

Un autotren şi o camionetă înmatriculată în Sălaj ce tracta un trailer în care se afla un Volkswagen Passat s-au ciocnit violent.

În urma impactului, au rezultat patru victime, este vorba de un italian – conducătorul autotrenului – şi trei români, care se aflau în camionetă.

Dacă italianul s-a ales cu răni uşoare, românii se află în stare gravă. Ei au rămas minute bune încarceraţi între fiarele maşinii, până la intervenţia pompierilor ajunşi la faţa locului de la brigăzile de pompieri de la localităţile Mira şi Mestre.

Ulterior, victimele au fost transportate la spital. Conform, medicilor, doi dintre cei trei români se află într-o stare critică.

Victimele încarcerate, care s-au aflat într-o stare gravă au fost transportate la spitalul Angelo din Mestre, iar celelalte două victime au ajuns la spitalul din Dolo.

Cel puţin deocamdată, numele victimelor nu au fost date publicităţii.

Conform unor surse, şoferul român este Ciprian Colciar, un tânăr originar din municipiul Baia Mare, care a lucrat pentru un transportator din Sălaj, dar care de ceva timp locuia în Italia, la Bologna.

Să spunem că la locul accidentului a existat şi pericolul unui incendiu, deoarece camioneta a fost lovit-o la nivelul rezervorului, iar o cantitate însemnată de motorină s-a revărsat pe şosea.

Să spunem că astfel de evenimente au mai avut loc în ultima perioadă în care transportatori români au fost implicaţi în accidente în străinătate.
De exemplu la finalul lunii ianuarie, în Ungaria a avut loc un accident grav în care a fost implicat un sălăjean.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și