Forțele de ordine au format un cordon pe scările de la intrarea în clădire, însă nu intervin pentru restabilirea ordinii. Majoritatea intrărilor sunt blocate de protestatari și mulți parlamentari nu pot să ajungă în clădire.

Protestatarii au fost chemați de AUR să protesteze împotriva introducerii vaccinării obligatorii, doar că măsura nu este pe ordinea de zi a ședinței de marți, așa cum credeau ei.

Scandalul de afară este dublat de unul în interiorul sălii de ședințe, unde liderii AUR sunt în conflict cu ceilalți parlamentari.

Liderul formațiunii, George Simion, s-a plimbat cu telefonul prin sală, încercând să îi determine pe parlamentari să nu voteze vaccinarea obligatorie, deși i se răspundea că acest punct nu este pe ordinea de zi. A intrat și într-un conflict cu parlamentarii PSD, dar și cu cei ai USR.

De asemenea, a luat o portavoce și a început să vocifereze.

Președintele de ședință al Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a anunțat, de la microfonul Camerei Deputaților faptul că protestatarii vandalizează mașinile din curtea Senatului.

Susținătorii AUR au sosit la Parlament încă de marți dimineața pentru a participa la un protest organizat împotriva adoptării certificatului Covid. Au scandat „Libertate” și „Venim peste voi”.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și