Acesta nu era asigurat în momentul în care a căzut. Pe trotuar au rămas haina şi încălţămintea muncitorului. Tânărul a suferit multiple fracturi.

O echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureş s-a deplasat la faţa locului. “Colegii noştri sunt acolo. Din primele informaţii, bărbatul executa lucrări de reparaţii la nivelul acoperişului. Lucrările au fost contractate de asociaţia de proprietari. Neavând relaţia salariat – angajator, încă nu ne putem exprima un punct de vedere. Colegii noştri vor discuta cu persoanele fizice şi cu conducerea asociaţiei de proprietari, după care vom putea trage concluzii”, a declarat pentru InfoMM.ro, Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş.

Un echipaj SMURD a preluat victima şi a transportat-o la spital. Tânărul este conştient, dar a suferit multiple fracturi. Din câte se cunoaşte, el nu este angajat al vreunei societăţi comerciale.


Preluare: Infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și