În dimineața zilei de 11 mai a.c., în jurul orei 7.00, o patrulă a poliției de frontieră de la sectorul P.F. Sarasău, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa, după care s-au întors pe malul ucrainean.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, iar la scurt timp la fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la cercetarea zonei.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit într-o anexă gospodărească care aparținea unui imobil din apropiere, proprietatea a doi cetățeni români, domiciliați pe raza județului Maramureș, 36 de colete ce conțineau țigări.

Coletele au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 21.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană a căror valoare se ridică la suma de peste 250.000 de lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Ieri, în jurul orei 16.00, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, un echipaj al poliţiei de frontieră aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a observat, într-o zonă muntoasă împădurită, mai multe persoane care transportau către interior colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite, profitând de terenul accidentat și împădurit.

Imediat, poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi verificare a zonei.

În zonă au fost descoperite 8 colete, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 46.800 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și