În data de 14 aprilie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 21.30, un echipaj p.f. aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a observat în curtea unui imobil nelocuit de pe raza localității Vicovu de Jos, județul Suceava, două autoturisme încărcate cu țigări de contrabandă.

Polițiștii de frontieră au contactat proprietarul imobilului și, cu acordul acestuia, au intrat în curte, unde au descoperit alte două autoturisme cu țigări și mai multe colete abandonate lângă o șură. Totodată, proprietarul a depus plângere penală pentru violare de domiciliu.

Drept urmare, cele patru autoturisme și coletele au fost duse la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 19.890 pachete cu țigări, de provenienţă Duty- Free, în valoare de 232.713 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele patru autoturisme, în valoare totală de 125.000 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și