În afară de calea parlamentară, Coaliția PNL-USR-Plus-UDMR are și varianta unei ordonanțe de urgență care să prevadă măsuri concrete pentru stoparea creșterii necontrolate a tarifelor la energie și gaze naturale, a declarat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel național și lider al formațiunii social-democrate la nivel județean.

”PSD consideră că trebuie reglementate rapid cel puțin două măsuri imperative: stabilirea unui mecanism de plafonare a prețurilor la energie dacă piața înregistrează o creștere artificială a tarifelor și subvenționarea unei părți din valoarea facturii la utilități pentru persoanele al căror venit se dovedește insuficient în raport cu majorarea tarifelor. Considerăm că firmele din domeniul energetic trebuie să participe și ele la protejarea consumatorului vulnerabil. Actuala piață a energiei provoacă dezavantaje uriașe pentru consumatori și este datoria acestui Guvern și a politicienilor de dreapta să găsească soluții pentru că ei sunt cei care au decis liberalizarea haotică a pieței din România, cu efectele catastrofale pe care le vedem acum”, susține Gabriel Zetea, parlamentar PSD Maramureș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și