Martin Thalhammer, șeful Wilhelm-Diess-Gymnasium din orașul Pocking, a trimis o scrisoare părinților în care a solicitat ca fetele să se abțină de la a purta "haine care arată prea mult", deoarece "cazarea refugiaților", respectiv a sute de sirieni, s-a realizat lângă sala de sport a școlii. Directorul a mai transmis că sala de sport a fost închisă, iar orele de educație fizică se vor desfășura la o școală primară din vecinătate.

"Cetățenii sirieni sunt în principal musulmani și vorbesc araba. Refugiații sunt marcați de propria lor cultură. Deoarece școala noastră este chiar lângă locul în care aceștia locuiesc, fetele ar trebui să poarte haine decente. Apariția cu topuri sau bluze fără mâneci, pantaloni scurți sau fuste mini ar putea duce la neînțelegeri”.

Neînțelegerile se referă la atacuri sexuale asupra fetelor albe, așa cum s-a întâmplat în cazul în care bărbații din lumea a treia au descins în state europene. Un exemplu este Suedia, stat în care numărul de violuri a crescut atât de mult încât națiunea a fost clasificată oficial ca fiind ” Capitala Occidentală a violului” și se află pe locul secund pe lista țărilor privind cazurile de viol, fiind depășită doar de Lesotho în Africa de Sud.

Martin Thalhammer i-a mai informat pe părinți și asupra măsurilor de securitate: "Pentru refugiați, accesul la grădinile școlare și clădiri este strict interzis. Numărul cadrelor didactice care supraveghează în timpul pauzelor a crescut ".

Elevii să se abțină de la a se "încrunta în direcția refugiaților sau de a le face fotografii. (...) Remarcile depreciative sau rasiale nu pot fi tolerate în nici un fel”, a mai scris directorul școlii în scrisoare.

Potrivit publicației Die Welt, scrisoarea nu a fost bine primită de unii părinți, dar un politician local a declarat că măsura a fost absolut necesară.

"Când adolescenții musulmani merg la piscine sunt copleșiți când văd fete in bikini. Acești băieți provin dintr-o cultură astfel încât dacă văd piele de femeie se încruntă și astfel deranjează fetele noastre fără să realizeze. Evident asta ne îngrijorează”, a declarat politicianul.


Preluare: B1TV.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și