Vin oamenii și aruncă peste, alte și alte straturi. Că nu se mai colectează și nu se mai transportă jegul. Sau deșeurile, să le zic mai frumos. Norocul e că e frig, dacă era vară acum cred că tot orașul mirosea a India.
Cum se ajunge aici, când speram cu toții că o să fie brici în Uniunea Europeană? Pe de o parte există reglementări europene, apoi există legislația națională, birocrație, decizii judecătorești, mafie, bune intenții, incapacitate administrativă, conflicte politice și plata unor polițe, sărăcie cât China în zone marginale.. și din combinarea acestora au ieșit gunoaiele la suprafață. Îți aduci aminte ce circ era prin Italia cu gunoaiele, și cum mafia italiană este implicată în managementul lor? E vorba de interese financiare mafiote, la modul cel mai clar. Și nici în alte locuri nu e mai simplă treaba.

Un oraș/ municipiu cât Sighetul produce lunar cam 1.200 de tone de deșeuri, din câte înțeleg. Asta înseamnă cam 40 de tone de gunoi pe zi. Sună destul de dramatic ca zi de zi de zi de zi să trebuiască să aduni din oraș 40 de tone de gunoi și… să le duci undeva. Unde? Era o groapă de gunoi la marginea orașului, “de când e lumea”. În ultima vreme prin preajma ei au apărut multe construcții, case, chiar săli pentru nunți șamd. Inclusiv oameni destul de bogați au costruit prin zonă. Îți dai seama cam care era mirosul pe acolo, vara. Din câte am auzit, aici se aduceau de o vreme gunoaie din multe alte zone ale Maramureșului Istoric. Evident că era o groapă neconformă pe o mie de paliere, o realitate tristă a omului semi-modern, incompatibil cu vestul bogat care a jefuit planeta. Cum de nu se mai duce acolo mizeria? Din câte am auzit, cauza este că reprezentanții unui partid ecologist au ațâțat localnicii din preajma gropii, au început un proces, iar asta a dus la o decizie judecătorească prin care se interzice depunerea chiar și temporară a gunoiului, deoarece depozitul este la 940 metri nu la minim un km de prima casă. Cine a fost aici primul, groapa sau casele? De altfel, impresia mea este că marginea gropii era mult-mult mai aproape de case, dar nu cunosc detaliile locului, că am evitat totdeauna locurile acelea. Nu aveam treabă pe acolo. Și am evitat și subiectul gunoaielor… cu toate că aparține și el de mediu, ecologie, ecologism șamd.

Esența este că de o vreme gunoaiele Sighetului (mă refer la deșeuri) sunt transportate la Oradea. Adică, 1200 de tone pe lună, să plimbi cu camioane dus întors pe o distanță de circa 250 km ori 2, adică 500 km fiecare tură. Îți dai seama cam cât carburant, câtă poluare produsă de camioanele astea care umblă hai-hui, câte piese, mentenanță, șoferi șamd. Plus costul mașinilor implicate. Câte asigurări, taxe de drum, impozit șamd. Plimbarea gunoaielor. Pe când ai crede că toate gunoaiele din țara asta ajung în parlament sau la Brussel, îți dai seama că unele ajung la Oradea. Și unele rămân pe străzi.

Problema este cine să plătească transportul acesta. Costurile de salubrizare echilibrau financiar colectarea și transportul local, dar noua situație... Ai zice că ce mare lucru dacă mai crește puțin prețul per persoană. Pentru cei care au defrișat pădurile Maramureșului sau au găsit alte soluții pentru a avea resursele necesare, evident că e pagubă în ciuperci. Dar pentru familiile sărace, vai de mama lor, cele care oricum trăiesc în semi-mizerie... îți dai seama că e o sumă pe care nu au de unde să o rezolve.

Mulți nu au cum să mai reducă nici din costurile de alcool... singura fericire care îi mai ține în viață, o vreme. Mai ales cu pandemia de acum, dezastrul economic și financiar care se instalează cu încetul, mulți oameni au ajuns cam la marginea prăpastiei, așa că doar problema asta mai trebuia, claie peste grămadă.

Cum s-a ajuns aici? Intenții bune de la Brussel, legislație europeană. Valabilă și sustenabilă finmanciar mai ales pentru cei care au avut colonii prin care au jefuit continente, iar acum contiunuă să jefuiască economic estul naiv și sărac. Apoi, implementarea mecanică în România… a tuturor ideilor de la Brussel. Proiecte care se finanțează dar care ajung să se termine vag în peisaj, așa cum este și ceva stație de sortare de la Sighet, care nu e dată în folosință, o investiție făcută pe fonduri europene administrate de Consiliul Județean Maramureș.

Conflicte politice pe baza partidelor diferite... între Consiliul Județean și Primăria Sighet. Îți e și milă de noul primar, care de-abia se instalează și constată că... are treabă; și nu are resurse. Și e înconjurat de gunoaie (mă refer la modul fizic, adică la gunoaiele de pe stradă). Nu zic că fostul primar putea rezolva povestea, că astea sunt realități complicate, alambicate, și nici naiba nu le dă de capăt. Nu din cauze fizice, ci din cauza birocratismelor, blocajelor financiare, politice șamd. Există clar incapacitatea de a manageriza decent problema asta la nivel de județ.

Există o structură care trebuia să o facă, a fost începută munca la ceva groapă de gunoi modernă (bine, altfel îi zice, dar tot aia este), undeva la sud-vest de Baia Mare, pe la Fărcașa. Doar că acolo munca cu izolarea și altele mai durează ani de zile, deși a început demult. Alții, în timpul acesta de câțiva ani făceau 10 autostrăzi și 1.000 de zgârie-nori, aici în Maramureș nu e capacitate pentru a face o mizerabilă groapă. Lipsește ceva hârtie, întotdeauna... am impresia. Ceva ștampilă. Birocrație, mafiotisme, cunoști povestea. Când o să fie gata, peste câțiva ani... acolo se vor duce toate mizeriile... pe costuri evident incluse în taxe de salubrizare pe care o să le plătească cine nu moare până atunci.

Între timp rămâne de găsit o soluție, care o să coste... Sighetul niciodată nu a fost un oraș bogat; și mai ales în ultima sută de ani. Pleacă de aici cam orice elite, maghiarii au plecat deja în Ungaria în mare parte, din Cluj greu se mai întorc studenții. La ce să vină? Mulți oameni au plecat în vest, și nici nu se gândesc să se întoarcă. Dacă nu erau țăranii de pe toate văile, orașul acesta era și mai mort și mai gol. Chiar și fără pandemie era pe muchie situația, cu probleme economice serioase și lipsă de perspective. Acum cu virusul și efectele lui, îți dai seama că realitatea este mai aproape de marginea gropii... de gunoi. Ce putea să fie mai frumos decât asta?

PS. Pe termen mediu se va rezolva cumva. Îți dai seama ce fericire este pentru cei de la Fărcașa, să știe că la ei se vor aduna toate mizeriile din județ, pe termen nedefinit. Am și primit nenumărate cereri de acolo să îi ajut cu ceva mediatizare a protestelor lor… dar… mizerabilă treabă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și