Potrivit autorităţilor, decizia este influenţată de situaţia epidemiologică ca urmare a răspândirii infecţiei COVID-19, transmite IPN.

Ministrul educaţiei, culturii şi cercetării, Igor Şarov, a declarat că proiectul stabileşte eliberarea certificatului de studii gimnaziale pentru elevii care finalizează în acest an clasa a IX-a cu medii anuale la disciplinele şcolare şi calcularea notelor pentru probele de examen în baza notelor obţinute pe parcursul claselor a VII-IX-a.

Bacalaureat 2020. Elevii cu temperatură nu vor putea susține examenele. Cum s-ar putea pregăti aceștia înainte de examenul maturității
Notele pentru probele de examen reprezintă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obţinute de elevi pe parcursul claselor VII-IX, la disciplinele respective, scrie ipn.md.

De asemenea, va fi eliberată diploma de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învăţământul superior şi în învăţământul profesional tehnic postsecundar nonterţiar, pentru elevii care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susţine examenul în sesiunea 2020 şi finalizează în acest an clasa a XII-a de liceu sau programa de liceu în instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar cu medii anuale la disciplinele şcolare şi media generală mai mari sau egale cu „cinci”.

La fel, este vorba despre calcularea notelor pentru probele de examen de bacalaureat în baza notelor obţinute pe parcursul claselor de liceu (anilor de studii I-III – în învăţământul profesional tehnic postsecundar).


Preluare: Antena 3

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și