Potrivit IPJ Mureș, polițiștii au fost sesizați miercuri de un bărbat de 29 de ani cu privire la faptul că a fost victima unui viol.

Tânăr de 29 de ani, victima unui viol

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, persoana vătămată, în timp ce se afla într-un local din Valea Largă, ar fi fost invitată de doi bărbați, de 25 și 49 de ani, din aceeași localitate, în locuința unuia dintre aceștia.

„Ulterior, victima ar fi întreținut, împotriva voinței sale, relații sexuale, cu cei doi bărbați”, transmit polițiștii.

Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar joi instanța de judecată a admis fața de bărbatul de 49 de ani măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de celălalt măsura arestului la domiciliu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, pentru probarea întregii activități infracționale.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și