Aflata într-o regiune muntoasa, de o rara frumusete, este una dintre vechile localitati românesti din Maramuresul Istoric, a carei existenta nu poate fi conceputa fara prezenta oamenilor harnici si gospodari.

Istoricul frumoasei asezari

Comuna Viseu de Jos este atestata documentar in anul 1353, an consemnat în mai multe documente scrise ca fiind sat liber stapânit de cneji si voievozi.

Prin actul de posesie a lui Bogdan Voda se atesta existenta Viseului de Jos chiar înainte de anul 1353 ca fiind tinut ce facea parte din cnezatul de vale al Bogdanestilor. În 14 mai 1353 are loc prima hotarnicie sigura a Cnezatului Bogdanestilor, prin care Iuga si fiii sai, Stefan si Ioan, au primit 13 sate, iar Bogdan 9, printre care se aflau si satele de pe Valea Viseului.

Comuna Viseu de Jos este una dintre numeroasele localitati din frumoasa Tara a Maramuresului, însirate de-a lungul râurilor, formând adevarate salbe naturale, care în vremurile vechi au fost cnezate sau voievodate.

Toponimia asezarii

De-a lungul timpului, localitatea Viseu de Jos a cunoscut mai multe denumiri care au fost date in functie de limba oficiala vorbita. Fara indoiala este faptul ca toate aceste toponimii au avut ca inspiratie valea numelui pe care este situata asezarea. Printre denumirile de care a avut parte Viseu de Jos amintim< în 1365 s-a numit Ket Viso, Ketwyssan, în 1385 Viso inferior, în 1390 Visso sau Vyso, în 1453 Utraque Viso / Doua Visaie
Legenda Viseului de Jos

Oamenii locului povestesc ca vatra satului s-ar fi aflat in trecut in locul numit azi “podul Mori”, la o distanta de aproximativ doi kilometri fata de centrul actual al comunei. Astazi, acest loc este marcat printr-o cruce care a fost numita de sateni “Crucea de pe Podul Morii”. Legenda schimbarii vetrei satului, transmisa din generatie în generatie, spune ca vechea vatra a fost schimbata, deoarece oamenii de acolo erau “pociti de Fata Padurii”, ceea ce ducea la moartea in masa a acestora.

Fata Padurii insemna pentru locuitorii de atunci “ciuma”. Pentru a scapa de aceasta cumplita boala, care aducea o data cu ea si moartea, oamenii de aici au apelat la vrajitoare pentru a putea scapa de ea. Acestea ar fi ales ca unica modalitate de a scapa de ciuma mutarea satului intr-un loc incojurat de patru ape. Astfel a fost aleasa actuala vatra a satului, intre patru guri de vai< Valea Draguiesii, Valea Secaturii, Valea Ghemii si Valea Porcului.

Tot în acest scop, vatra satului a fost “croita” de jur-împrejur cu o brazda de plug tras de trei perechi de boi, fiecare pereche din boi gemeni, iar la urma plugului preotul cu slujitorii bisericii au sfintit brazda trasa.

Profilul viseuanilor

Viseuanii sunt oameni nu prea înalti, cu o constitutie fizica robusta, cu mers lent, putin înclinat înainte, spre a se adapta la urcus, modelându-si, în acelasi timp, dupa mediul natural si traiul modest, trasaturile lor spirituale. Toate aceste trasaturi si le-au insusit ca urmare a asezarii localitatii pe plaiurile muntilor si prin adâncul vailor întunecate de padurile seculare. Astfel, sub influenta acestor doua elemente esentiale, viseuanii, ca de altfel toti maramuresenii, si-au format un suflet linistit, domol, rabdator si iubitor de oameni.

Portul popular specific

Portul popular viseuan este foarte simplu, el se distinge prin sobrietate si se compune numai din obiecte necesare si binevenite pentru a-i da un aspect frumos, original si cât mai placut. In ceea ce priveste portul barbatesc, acesta este format din< cusma, folosita in anotimpul rece, vara fiind inlocuita de clopuri, camasa facuta din canepa sau in, pieptar, suman, cioarec, izmene si guba. Ca acesorii portului popular barbatesc amintim cureaua, folosita atat ca obiect necesar al îmbracamintei barbatilor, dar si ca podoaba si tasca devenita in zilele noastre doar o podoaba.

Portul femeiesc cuprinde naframa, care este purtata pe cap atat de femeile tinere, cat si de cele varstnice, camasa facuta din canepa sau in, iar mai nou din bumbac, pieptarul realizat din panura sau piele, sumanul, poalele, numite panzaturi si incaltamintele. In trecut, femeile purtau opinci, insa acestea au fost inlocuite de pantofi, ghete sau cizme. Opincile se poarta astazi doar in zile de sarbatoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News