Competiţia se desfăşoară pe Stadionul "Solovan" din Sighetu Marmaţiei. La această competiţie se preconizează participarea unui număr de 1200 spectatori.

Pe timpul evenimentelor culturale şi sportive, jandarmii vor avea în atenţie:

• monitorizarea afluirii suporterilor / spectatorilor, comportamentului acestora pe timpul desfăşurării evenimentelor precum şi a deplasării către/de la locul de disputare;
• constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, întocmirea actelor în situaţia în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unor fapte de natură penală, conform Legii nr. 4/2008 – Legii nr. 10/2012 şi a altor acte normative în vigoare;
• prevenirea pătrunderii în zona imediată a locului de disputare a persoanelor care au asupra lor obiecte contondente, bannere cu inscripţionări interzise, embleme sau alte materiale de publicitate vizuală de natură să incite la violenţă publică sau la manifestări obscene contrar bunelor moravuri;
• intervenţia pentru evacuarea spectatorilor turbulenţi şi reţinerea persoanelor recalcitrante şi violente;
• restabilirea ordinii publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și