În jurul orei 21.20, un echipaj al Gărzii de Intervenție Bogdan Vodă a acționat la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Rozavlea. A ars funinginea din coșul de fum necurățat.

Cu câteva minute înainte de ora 23, două echipaje ale Gărzii de Intervenție Borșa s-au deplasat pe strada Făcliei din oraș, unde au acționat la localizarea și lichidarea unui incendiu semnalat la o gospodărie. Locuința din lemn a ars pe o suprafață de circa 70 de metri pătrați.

Marți, 19.01.2016, la 01.50, un echipaj al Detașamentului de Pompieri “Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare s-a deplasat în localitatea Lăpușel, comuna Recea, unde a intervenit la un incendiu izbucnit într-o gospodărie. Flăcările au afectat tavanul din lemn, pe o suprafață de circa 4 metri pătrați.

Tot în această dimineață, în jurul orei 02.45, un echipaj al Punctului de lucru Șomcuta Mare a acționat la un incendiu izbucnit la un tablou electric al distribuitorului de energie. Au ars elemente combustibile ale tabloului.

În ultimele 24 de ore, echipajele S.M.U.R.D. au efectuat 23 de intervenții.


Preluare: isumm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și