Ioan Moldovan, economist, în vârstă de 62 de ani, a experimentat cu succes în satul Posta, pe aproape 10 hectare de teren, o cultură de afin care abia la câțiva ani de exploatare începe să producă cu adevărat. Cultura afinului, arbust ce poate fi întâlnit la altitudini de peste 1.000 de metri, e destul de pretențioasă și necesită muncă fizică intensă din momentul plantării până la strângerea recoltei.

Moldovan, împreună cu familia, au investit aproape 300.000 de euro, iar cel mai mare obstacol l-a întâlnit la desfacerea pe piața internă, în timp ce pe piața europeană a trebuit să cedeze în fața jucătorilor consacrați.

Proprietarul culturii de afin a recunoscut că media a fost cea care l-a influențat să înceapă afacerea, dar și un teren moștenit, care de mulți ani nu era folosit așa că s-a gândit să-i dea o întrebuințare.

" Înainte de 2010, grație televiziunii, am urmărit unde erau promovate anumite culturi care se pare, în acel moment, erau foarte rentabile; printre acestea se numărau și afinele (...), am reținut un amănunt: că e nevoie de un sol acid, iar cum soacra mea deținea un teren de 10 ha în satul Posta—Remetea Chioarului, mă gândeam să-l valorific. Mi s-au făcut și oferte pe teren, dar am renunțat și așa a început ideea căutării fondurilor europene.

Erau niște piedici fantastice, iar cei care întocmeau documentația nu îți garantau nimic, deși cofinanțarea o aveam. Până la urmă, m-am hotărât eu și fiul meu să studiez cum se poate înființa o cultură de afin și, ca să fiu sigur de reușită, am respectat tehnologia de lucru exact ca la carte.

Faptul că am plecat de la premisa că voi găsi foarte ușor îndrumările de specialitate pe net, în cărți, publicații românești și străine a fost un prim obstacol, am realizat că informațiile necesare sunt prea puține și e vorba doar de o documentare sumară. Existau unele indicii în materialele consultate, dar descrierea procesului de cultură și întreținere a afinului era sumară. Deși sunt de la țară și eram familiarizat cu munca câmpului, am dedus că nu mai merge după agricultura tradițională, iar în cazul unei culturi intensive, trebuie să respecți regulile, altfel nu ai randament, practici o agricultură de subzistență, investițiile sunt foarte mari și nu îți permiți să riști", a explicat Ioan Moldovan.

Omul de afaceri, care deține și o pensiune turistică în municipiul Baia Mare, a investit o sumă considerabilă în startul afacerii cu afine, dorind cu orice preț să folosească terenul deținut de familia sa.

"Am investit peste 260.000 de euro într-o plantație de afin, model pentru Maramureș și județele vecine, cred că o asemenea cultură de afin nu mai există în altă parte a Transilvaniei pe modelul implementat de noi. Investiția e apreciabilă și, fiind într-o zonă aridă, a fost nevoie să mai investim într-un lac de acumulare pe 1, 5 ha de teren.

A fost nevoie să adaptăm cursul unei văi colinare care, de obicei pe timpul verii, seacă, iar în timp, pentru a avea apă, a fost nevoie de acest artificiu tehnic. Afinul e foarte pretențios în privința apei și a trebuit să caut o soluție, altfel, să transporți apa cu cisternă de mare tonaj, devine extrem de costisitor", a mărturisit fermierul.

În momentul pornirii afacerii a căutat sprijinul specialiștilor din agricultură, dar majoritatea nu avea cunoștințele necesare, astfel încât a fost nevoit să colinde prin țară în căutarea altor întreprinzători care deja activau în domeniu. Turba care se așază la rădăcina plantei o importă din Lituania.

"Au fost mici secrete în ce privește cultura afinului, secrete pe care nu le-am găsit în lucrările de specialitate — puține la număr, în România — distanța de plantare, soiurile care se pretează în funcție de o anumită înclinare a terenului, de aciditatea solului. În nicio lucrare de specialitate nu se spune că trebuie să pui la baza rădăcinii turbă sau rumeguș, nicăieri nu afli care ar trebui să fie proporția între rumeguș și turbă, dar am avut noroc că am importat turbă din Lituania. Avem și noi, în țară, turbării, însă turba e de slabă calitate, nu e cernută, e mult prea mare (...). Nicăieri nu găsești cum să faci o tăiere a afinului — e tăiere de creștere, tăierea de rod (...), nu vă mai spun, modul de administrare a îngrășămintelor — dacă se practică această formulă. Am solicitat sprijinul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, a Unității Fitosanitare, fără prea mare efect, parcă țin totul aproape secret și nu te ajută cu nimic.

Afinele nu se prea stropesc cu substanțe chimice, în schimb au dăunători cum ar fi șoarecii, șobolanii și ciorile și cu foarte mare greu am reușit să-i stârpim. Cel mai dificilă luptă a fost cu șoarecii și șobolanii care își făcuseră pe sub rădăcinile plantei tuneluri iar dacă ajunge aerul la rădăcină, nu se mai dezvoltă planta.

Nu știam de ce anumite plante au rămas mici, rahitice și ne-a luat timp până am descoperit adevărata cauză a dezastrului din plantație. Pentru a învăța cum funcționează plantația afinului am colindat țara pentru a învăța din experiența altora și a încerca să reducem cât mai mult pierderile. Așa că pe lângă ajutorul cărților ne-au fost de mare ajutor micii fermieri care dețin plantații și au fost de acord să ne împărtășească din experiența dobândită. Acum, la rândul meu, sunt gata să-i îndrum pe alți doritori dacă se gândesc să se lanseze într-o asemenea investiție agricolă", a spus Ioan Moldovan.

Proprietarul singurei culturi de afin din județul Maramureș a susținut că o mare problemă rămâne și forța de muncă pentru activitățile agricole sezoniere, deși oamenii sunt bine plătiți.

"Cea mai mare problemă a devenit, între timp, forța de muncă necesară întreținerii și strângerii recoltei fructelor, și vă mărturisesc că niciodată nu m-am gândit că tocmai munca va deveni cea mai mare problemă și mai ales la sate, acum. Pe lângă acest aspect, fiind un domeniu nou, întâmpini probleme la vânzarea produsului, tehnologizarea și achiziționare de utilaje, dar surprinzător, cea mai mare problemă rămâne forța de muncă!

Forța de muncă provine din sat, iar dacă e o anumită sărbătoare, nu ai cu cine lucra. Când fructele de afin încep să se coacă trebuie să le recoltezi rapid pentru că se înmoaie și nu mai poți face nimic cu ele, iar vânzarea pe piața internă/externă e mult sub prețul de cost, iar în lunile iunie-iulie când se face recoltare trebuie să fii pregătit, să faci față provocărilor, (...) Am fost nevoit anul trecut să apelez la romii din Finteuș pentru a strânge recolta,(...) a fost groaznic pentru că disciplina lor lasă mult de dorit, i-am plătit la kilogramul recoltat, așa cum se procedează, pentru că unii sunt mai harnici și alții mai puțin (...). Trebuia să încep cu o suprafață mai mică, 2-3 ha de teren, și să cresc în dimensiune treptat. Eu am intrat dintr-o dată pe o suprafață de 10 ha teren ce necesită, în perioada de recoltare, zilnic, peste 150 de oameni", a mărturisit Ioan Moldovan.

Valorificarea afinului atât pe piața internă câte și cea externă e o altă problemă pentru majoritatea fermierilor care nu pot îndeplini condițiile impuse de lanțurile marilor magazine, iar companiile străine încearcă să cumpere la preț cât mai mic pentru a-l vinde apoi în afara României sau chiar intern, la prețuri exorbitante.

"Înainte de 1989, se culegeau mult mai multe fructe de pădure, iar Direcția Silvică Maramureș avea propriul centru de achiziție, exportau dar congelau fructele imediat după culegere, acum, anual, exportă peste 40 de tone spre Germania, în baza unei vechi relații contractuale. Exportă, din păcate, la un preț foarte mic pentru că, după restructurarea Ministerului, în urmă cu 25 de ani, resortul pentru export a dispărut iar cei responsabili de acolo au preluat controlul afacerii, iar statul lucrează cu acei oameni care s-au privatizat, iar pe el nu-l prea interesează cheltuielile și venitul. Anul trecut a fost o recoltă bună, și cu contractări pe Germania, făcute de fiul meu.

Însă dacă intenționezi să exporți, trebuie să procuri ambalajele necesare. Am exportat și spre Portugalia, printr-o firmă ce opera în țară și ne-a pus la dispoziție ambalajele. Investiția în ambalajele necesare pornirii afacerii e foarte mare și poate ajunge pe la 80.000—90.000 de lei. Cum nu mi-am putut permite o asemenea investiție, la start, a fost mai ușor să investesc într-un depozit frigorific. Paradoxul e că firmele care solicită afinele (pe piața externă-n.r.) nu vor să încheie contracte, știu foarte bine că fructele se coc, nu pot fi ținute în depozit perioadă îndelungată de timp și nu ai ce să faci cu ele, iar aproape de perioadele de grație vin și îți oferă un preț pe care-l vor ei; dai afinele undeva la 2, 50 euro și se întorc pe piață mai târziu la 26—28 de euro/kilogramul!

Am încercat că desfac afinele pe piața internă printr-unul dintre marile supermarketuri, numai taxa de raft impusă era 8.000 de euro, plus obligația de asigura o anumită ritmicitate unor magazine din 4-5 județe, produsele trebuiau ambalate în caserole cu capac la 125 grame, iar dacă nu se vând într-o lună de zile, aveam obligația să le ridic din magazin, iar în cazul comercializării, primeam banii după trei luni de zile. Am renunțat din cauza condițiilor greu de respectat mai ales că e vorba de un produs perisabil" a spus Ioan Moldovan.

Acesta a remarcat că satul îmbătrânește încet, tinerii îl părăsesc în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, iar cei care rămân pe loc practică o agricultură de subzistență.

"Forța de muncă la sat e îmbătrânită, iar marea majoritate a oamenilor irosesc fondurile din subvenții fără să întreprindă ceva. Familiile tinere au plecat și pleacă din sate, așa se explică de ce sunt foarte puțini cei care fac agricultură. Eu n-aș oferi aceste subvenții agricole decât în situația care pământul e lucrat, iar apoi micul fermier, țăranul de rând, în cazuri puține reușește să pornească o afacere agricolă, să deschidă o cultură care să-i aducă beneficii.

Agricultura e muncă extrem de grea, riscantă, pentru că o faci sub cerul liber iar în cazul unor intemperii abundente recoltele pot fi distruse și nu te despăgubește nimeni", a conchis Ioan Moldovan.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News