Un bărbat din localitatea Satulung a sesizat poliţia în 01 decembrie a.c., că în aceeaşi zi, între orele 18.00 – 19.00, cineva a dat foc drapelului naţional ce era arborat pe poarta de acces în curtea imobilului său.

A două zi, un alt bărbat din localitate a anunţat poliţia că, tot în 01 decembrie, în acelaşi interval orar, a fost incendiat şi drapelul naţional ce era arborat pe fântâna din curtea locuinţei sale.

Poliţiştii au demarat activităţile de cercetare şi investigare în vederea identificării autorilor şi tragerii lor la răspundere sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și